Sute de femei au beneficiat de mamografii și teste gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin, la Suceava

Câteva sute de femei au beneficiat, gratuit, de mamografii în scopul depistării cancerului la sân, precum şi de teste în vederea depistării cancerului de col uterin. Testele au efectuate de caravana Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi, în perioada 26-27 aprilie. Potrivit managerului IRO Iași, Mirela Grosu, pentru mamografii s-au înscris 120 de femei, iar pentru testele în vederea depistării cancerului de col uterin, peste 200 de femei, scrie Agerpres.

IRO Iași coordonează două proiecte de screening, Oncoprev şi Oncofem, care se adresează în principal femeilor din medii considerate defavorizate, respectiv din mediul rural care ajung mai greu la un cabinet de specialitate, familii monoparentale, femei care nu au venituri. În cazul în care după screening apar suspiciuni, femeile sunt invitate la investigaţii suplimentare şi, la solicitare, li se poate deconta transportul.

Managerul IRO a spus că a reuşit să convingă şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava să participe la cele două proiecte şi că deja a fost semnat contractul de colaborare pentru screening-ul pentru cancerul de col uterin.

„Am fost la Spitalul Suceava şi, după mai multe discuţii, în sfârşit o să iasă soarele şi aici. S-a semnat contractul pentru screening, medicii ştiu despre ce este vorba şi cred că de săptămâna viitoare dăm drumul la programul de screening al cancerului de col uterin la Spitalul Suceava. Femeile se prezintă doar cu buletinul, fără niciun fel de bilet de trimitere, doar cu programare prealabilă, ca să nu se creeze aglomerări. Pentru celălalt proiect – mamografii – am avut discuţii premergătoare cu spitalul. Aici ne trebuie autorizaţia de radiologie a aparatului şi medicii radiologi trebuie să aibă competenţă în senologie. Poate săptămâna viitoare sau peste două săptămâni reuşim să semnăm contractul şi pentru screening-ul cancerului de sân”, a declarat Mirela Grosu în cadrul unei conferițe de presă.

În cursul anului trecut, în judeţul Suceava s-au înregistrat 7.480 de cazuri de cancer, dintre care 1.860 au fost la sân şi 1.000 de col uterin.

Proiectele Oncoprev şi Oncofem, cu finanţare din bani europeni, se derulează până în luna decembrie 2023. Unitatea mobilă a institutului, dotată cu un mamograf mobil digital 3D, va reveni în judeţul Suceava în luna august.

Categorii: Știri
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea