Premierul interimar a efectuat o vizită de lucru la Terapia Cluj, cel mai important producător de medicamente din România. „Îi respect pe oamenii care duc pe umerii lor ţara noastră.…
Medicii din cadrul Federației SANITAS au tranmis un mesaj public față de declarația făcută de premierul Ilie Bolojan prin care acesta susține că absolvenții de medicină ar trebui obligați să…
Ideea premierului Ilie Bolojan de a-i obliga pe absolvenții de medicină de a profesa în țară, putând apoi să plece în străinătate este respinsă de medicul anestezit Iuliu Torje. Medicul…
În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu primarii, prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că legislația ar trebui modificată astfel încât, înainte de a pleca din țară, absolvenții de…
În cadrul unei conferințe de presă, premierul Ilie Bolojan a explicat faptul că decizia de a nu plăti prima zi de concediu medical a fost adoptată pe baza unei propuneri…
Sute de organizaţii care reprezintă persoanele cu dizabilităţi solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată şefului Guvernului, reintroducerea scutirilor de impozit pentru locuinţă, teren şi mijloc de transport, precum şi majorarea…
Reprezetanții Spitalului Colțea din București solicită premierului Ilie Bolojan reanalizarea criteriilor de încadrare în categoria spitalelor de importanță strategică. Unitatea medicală susțin că a fost „complet ignorat ansamblul specializărilor critice:…
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat faptul că măsurile Guvernului privind concediile medicale au generat o scădere a cheltuielilor cu 100.000 de lei în fiecare lună. Premierul a precizat că…
Sindicaliștii din cadrul Federației „Solidaritatea Sanitară” au transmis o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan, în urma afimarțiilor pe care șeful guvernului de la București le-a făcut cu privire la sistemul…
Două dintre victimele exploziei care s-a petrecut de dimineață într-un bloc din cartierul Rahova al Bucureștiului vor fi transportate pentru tratament la spitale din Occident. Anunțul a fost făcut de…
Spitalele care nu vor mai beneficia de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență ar urma să beneficieze de fonduri prin Programul Operațional Sănătate, potrivit unei declarații publice a…
Amânarea măsurilor de creștere a finanțării pentru medicina din Ambulatoriile de specialitate i-a determinat pe reprezentanții Patronatului Medicilor Specialiști cu Practică Independentă să ceară prim-ministrului Ilie Bolojan un calendar oficial…
La începutul acestei săptămâni, prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat măsurile pe care le va lua pentru a reduce deficitul din domeniul sănătate. Premierul a explicat public faptul că deși există…
În cadrul unei conferințe de presă, prim-ministrul Ilie Bolojan a vorbit despre cel de-al doilea pachet de măsuri pe care urmează să le aplice pentru a reduce deficitul bugetar al…