34 de medicamente noi dintre care 14 în premieră au primit autorizația AMDM
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a aprobat 34 de medicamente noi sau cu autorizare repetate pentru diverse boli cronice sau acute. 14 dintre aceste medicamente beneficiază…
Medicii stomatologi cer modificarea Ordonanței «Trenuleț»: Asistența medicală stomatologică trebuie inclusă în perioada 2027-2028
Colegiul Medicilor Stomatologi din România solicită modificarea proiectului Ordonanței de Urgență privind Codul Fiscal astfel încât finanțarea pentru asistența medicală stomatologică să fie inclusă în perioada 2027-2028. Oficialii CMSR…
Preşedinte CNAS: Valoarea punctului pe serviciu în ambulatoriul de specialitate creşte de la 1 ianuarie 2026
Preşedintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan, a transmis că, după ce valoarea punctului pe serviciu în ambulatoriul de specialitate a fost majorat începând cu 1 ianuarie, până la finalul anului se vor…
Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026
Medicina de ambulator este importantă pentru prevenție, diagnostic precoce și continuitatea în îngrijirile medicale. „Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. Este…
Sibiu: Cel puțin opt persoane rănite după ce piscina interioară a unui hotel s-a prăbușit
ISU Sibiu a declanșat planul roșu de intervenție după ce piscina unui hotel din județ s-a părbușit. Opt persoane, între care și trei copii, au fost scoase din piscină de…
Cardiologia intervențională, la privat. De pleacă medicii din spitalele publice VIDEO
Cardiologia intervențională a reprezentat la momentul lansării ei o revoluție din punct de vedere al terapiilor dedicate sănătății inimii. Mulți medici din România preferă însă să practice această specialitate în…
Alăptatul corect în primele zile de viață ale bebelușului
Primele zile de viață ale nou născutului sunt importante din multe puncte de vedere, inclusiv din cel al hrănitului la sân. Există anumite reguli pe care mamele trebuie să le…
Natural și Sănătos
Alimente pe care le poți consuma de Crăciun fără grija siluetei
Masa de Crăciun poate fi o adevărată provocare pentru cei care vor să-și mențină silueta. Există însă soluții care te pot ajuta să te bucuri de produsele tradiționale, având grijă…
REȚETA SĂNĂTOASĂ Maioneză dietetică pentru o salată beouf fără multe grăsimi
Salata beouf este preparatul principal al oricărei mese de sărbători. Ceea ce o face cu adevărat specială este maioneza. După cum se știe, maioneza este bogată în grăsimi, datorită modului…
REȚETA SĂNĂTOASĂ Cum prepari acasă siropul de brad, remediul natural împotriva tusei
Siropul de brad este un remediu natural tradițional, apreciat de generații pentru proprietățile sale terapeutice și gustul plăcut, ușor rășinos. Obținut din muguri sau ace tinere de brad, acest sirop…
Maratoanele Medika TV
Antonia a ajuns la spital. Intervenția estetică din cauza căreia i s-a făcut rău
Întrăgita cântăreață Antonia a ajuns la spital, din cauza unei proceduri estetice. Aquafilling este intervenția care i-a dat viața peste cap Antoniei. Din cauza procedurii, vedeta a ajuns pe…
Chirurgia plastică, o specialitate care atrage rezidenții
Dr. Oltjon Cobani, medic primar în chirugie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, membru al Asociaţiei Chirurgilor Plastici din România, a arătat că mulţi viitori rezidenţi aleg chirurgia estetică deoarece industria…
Rectorul UMF Cluj-Napoca: Obezitatea, o problemă pentru noi toți
Prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a tras un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ al obezității asupra calității…


















