Directorul medical al Spitalului Județean din Buzău, medicul Ștefania Szabo a fost găsită moartă în această dimineață în camera de gardă. Medicul avea doar 37 de ani. În acest caz…
Județul Galați va beneficia de un Centru de Îngriji Paliative, în cadrul unui proiect implementat de Consiliul Județean Galați. Investiția este estimată la 30 de milioane de lei. „ Este…
Într-un mesaj public, medicii Spitalului CF Timișoara recomandă vaccinarea antigripală drept singura metodă de prevenție a infectărilor cu virusurile care provoacă gripa. Specialiștii unității medicale din Timișoara susțin că serul…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost recompensată cu Diploma de Excelențăla Romanian Healthcare Awards 2025, la categoria „Proiectul de cercetare al anului!”. Distincția a fost…
Pe măsură ce sezonul rece se apropie, organismul are nevoie de un sprijin suplimentar pentru a face față schimbărilor de temperatură și lipsei de lumină naturală. Imunitatea este mai…
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului cere Ministerului Sănătății să trimită Corpul de Control la Spitalul Orășenec Sinaia, în urma decesului unei femei de 34 de ani. Pacienta și-a…
Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, persoanele asigurate pot beneficia gratuit de analize medicale. Într-o postare publică, Ministerul Sănătății reamintește care sunt investigațiile medicale de care…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat faptul că rețeaua cabinetelor mobile pentru screening oncologic va fi extinsă. Consultațiile vor fi gratuite și se adresează atât persoanelor asigurate, cât și celor…
Autoritățile judiciare din Marea Britanie au reușit destructurarea unei imense rețele de trafic de droguri care producea, printre altele, și injecții pentru slăbit neautorizate. Se pare că medicamentele pentru slăbit…
Trecerea la ora de iarnă pare să aibă un impact direct asupra stării noastre de sănătate. Această modificare pare că perturbă ritmul circadian, producția de hormoni și starea de spirit.…
Deși majoritatea copiilor din Uniunea Europeană beneficiază de servicii medicale, în unele țări accesul la sănătate rămâne inegal, mai ales pentru familiile cu venituri mici. Potrivit celor mai noi date…
Românii se numără printre europenii care plătesc cel mai mult din propriul buzunar pentru servicii medicale. Deși Uniunea Europeană consideră accesul la servicii medicale un drept fundamental, modul în care…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate și-a suplimentat bugetul pentru anul viitor cu 9 miliarde de lei, după ce Guvernul a decis ca pensiile peste 3000 de lei să plătească…
Prezent la Iași, Nicușor Dan, președintele României, s-a întâlnit cu cercetătorii și studenții din cadru UMF „Grigore T. Popa” care, în cadrul unui amplu studiu, au creat cea mai mică…
Potrivit unui raport oficial al Agenției Europene de Mediu, România are cel mai poluat aer din comunitatea europeană. Cele mai mari probleme le ridică indicatorul PM2,5 care, în țara noastră,…
Cele trei spitale regionale de la Iași, Cluj și Craiova, ar putea deveni funcționale în anul 2029. Invitat în cadrul emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV, moderată de jurnalistul…
Invitat în cadrul emisiunii Insider Politic, moderată de jurnalistul Sebastian Zachmnn, faptul că în spitalele din țara noastră există doar 35 de paturi pentru arșii medii, în timp ce pacienții…
Într-o declarație publică, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre necesitatea dezvoltării rețelei de caravane medicale astfel încât persoanele care nu au acces la servicii medicale să poată beneficia de…
De foarte multe ori, atunci când mergem la stomatolog, medicul utilizează o fâșie de plastic pe care o aplică în zona dinților pe care îi tratează. Denumit digă, acest material…
După o zi agitată avem nevoie de relaxare, iar aromaterapia poate fi benefică din acest punct de vedere. Avem nevoie de un aromadifuzor și de două uleiuri esențiale cu efect…
Extractele din plante și-au dovedit eficiența și în ceea ce privește prevenția sau ameliorarea simptomelor provocate de virozele respiratorii. Compania Cosmo Pharm a creat o serie de suplimente naturale standardizate,…